Cronica unei morți premature. Cum a acționat ambulanța Dolj în ziua morții lui Ilie Balaci

Cronica unei morți premature. Cum a acționat ambulanța Dolj în ziua morții lui Ilie Balaci
  • Publicat:
  • Actualizat:

Angajații Serviciului de Ambulanță Dolj vorbesc despre intervenția, minut cu minut, în ziua decesului lui Ilie Balaci. Conducerea Ambulanței a trimis la locuința în care a murit Balaci o autospecială „de top”, scrie MEDIAFAX. Un al doilea echipaj SMURD a ajuns la 37 de minute după apel.

Ilie Balaci a început să se simtă rău încă la primele ore ale zilei de duminică, 21 octombrie. Se afla în casa mamei sale, care a și asistat la scurta suferință a fiului ei. Tot ea a sunat la Ambulanță și a cerut ajutorul medicilor pentru a-l salva.

Ora 9.39: Mama lui Ilie Balaci sună la la numărul de urgență 112

Ora 9.39: Dispeceratul STS, responsabil de preluarea apelurilor de urgență, transmite ambulanței că un bărbat se simte rău și că se află în stare de semi-conștiență.

Ora 9.40: Este alocat echipajului de urgență

Ora 9.48: Primul echipaj medical, de tip C2 cu medic, ajunge la casa mamei lui Ilie Balaci. Pacientul este inconștient. Echipajul de tip C2 este o mașină de terapie intensivă, cu toate dotările necesare pentru cazurile de pacienți inconștienți.

Ora 9.49: A început resuscitarea pacientului. Nu se pune problema efectuării trombolizei (n.r.: Tromboliza este o perfuzie care li se administrează pacienților care au suferit un accident vascular cerebral (AVC). Substanța dizolvă cheagul format, fiind considerată singura procedură medicală care poate salva viața unui pacient cu AVC), spun reprezentanții Serviciului de Ambulanță. „Procedura de tromboliză se fac doar de către medicii specialiști din cadrul SMURD. Intră în competența lor, pentru că fiecare echipaj are competența lui. Dar asta era discuția inițială. Pentru că această tromboliză se face la pacienții conștienți, iar la Ilie Balaci nu mai era cazul”, a declarat directorul Serviciului de Ambulanță Dolj, Cristian Gangioveanu, pentru MEDIAFAX.

Ora 10.17: Este chemat un al doilea echipaj, de această dată de la SMURD. Decizia este luată după ce personalul primei ambulanțe a constatat că este vorba despre infarct și, pentru a fi sprijiniți în procedura de resuscitare, fiind vorba despre zeci de minute de masaj cardiac.

Întrebat despre suspiciunile vehiculate în spațiul public, potrivit cărora echipajul nu ar fi avut medicamentele necesare, directorul Serviciului de Ambulanță Dolj, Cristian Gangioveanu a răspuns, pentru MEDIAFAX: „Nu este adevărat că n-am fi avut medicamentele necesare. Singura chestie era tromboliza. Tromboliza este făcută doar de echipajele de la SMURD. Dar nu mai era necesar. Am trimis o ambulanță de top, dotată cu tot ce conta. Când s-a chemat echipajul de la SMURD s-a luat în calcul că putea fi un infarct miocardic și atunci au decis să cheme și un echipaj SMURD, pentru a crește șansele de supraviețuire. Despre asta este vorba”.

Manevrele de resucitare au durat aproximativ o oră și jumătate.

Ora 11.13: personalul de la Ambulanță a luat decizia de a-l declara mort pe Ilie Balaci.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a anunțat că se va face un control la Serviciul de Ambulanță Dolj pentru a verifica dacă s-au aplicat în mod corect normele în acest caz.

„Controlul Ministerului Sănătății nu presupune deplasarea fizică a unei echipe aici, la Craiova. O să ceară probabil datele. E adevărat că au fost informații că nu s-ar fi intervenit în parametri, dar din partea familiei nu s-a plâns nimeni. Dimpotrivă, familia chiar a apreciat efortul făcut de noi. Eu nu am primit nimic oficial cu privire la control, dar sistemul acesta 112 permite să nu vină cineva fizic. De la București se intră pe sistemul 112 și acolo se ascultă practic toate convorbirile, ora la care s-a sunat, ce s-a solicitat de către apelant. Noi avem tablete și completăm fișele și acolo, nu doar în formă scrisă. Deci se poate să ne fie cerute anumite documente și acestea să fie verificate în cadrul ministerului. Din punctul nostru de vedere, orice acuzații apar sunt total neconforme cu realitatea”, a spus Gangioveanu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Unde a fost surprins Florin Piersic Jr. în timp ce marele actor se află la mănăstire și e de nerecunoscut  😮
Unde a fost surprins Florin Piersic Jr. în timp ce marele actor se află la mănăstire și e de nerecunoscut…
Gata! PSG s-a hotărât deja, după ce a început discuțiile cu Cristiano Ronaldo
Gata! PSG s-a hotărât deja, după ce a început discuțiile cu Cristiano Ronaldo
După Covid-19, un nou virus face ravagii! Spitalele sunt pline. Ce simptome prezintă
După Covid-19, un nou virus face ravagii! Spitalele sunt pline. Ce simptome prezintă
Englezii anunță: Radu Drăgușin, pe lista de transferuri! „Patronul va cere să fie vândut”
Englezii anunță: Radu Drăgușin, pe lista de transferuri! „Patronul va cere să fie vândut”
Hellas Verona va avea un finanţator român! Concurenţă pentru Dan Şucu în Serie A
Hellas Verona va avea un finanţator român! Concurenţă pentru Dan Şucu în Serie A
BREAKING | Andrei Ivan a plecat de la Universitatea Craiova şi va câştiga un salariu uriaş. Cu ce echipă s-a înţeles
BREAKING | Andrei Ivan a plecat de la Universitatea Craiova şi va câştiga un salariu uriaş. Cu ce echipă s-a…
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Lovitura grea pentru "Beleaua" Corduneanu. Cel mai temut interlop şi-a găsit naşul mai ceva ca Al Capone
Lovitura grea pentru "Beleaua" Corduneanu. Cel mai temut interlop şi-a găsit naşul mai ceva ca Al Capone
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Reacţia unei turiste din R. Moldova, ajunsă pe pârtia de schi de la Vatra Dornei:
Reacţia unei turiste din R. Moldova, ajunsă pe pârtia de schi de la Vatra Dornei: "Avem emoţii!"
Singura FIINȚĂ de pe Pământ SUPERIOARĂ omului!
Singura FIINȚĂ de pe Pământ SUPERIOARĂ omului!
Nu poţi da greş Fiica lui Ion Ţiriac, imagini de vis din vacanţă! Fotografiile pe care le-a apreciat şi Simona Halep
Nu poţi da greş Fiica lui Ion Ţiriac, imagini de vis din vacanţă! Fotografiile pe care le-a apreciat şi Simona…
Daniel Tomșa, un tânăr de doar 23 de ani, a fost ucis în Ajunul Bobotezei 😢
Daniel Tomșa, un tânăr de doar 23 de ani, a fost ucis în Ajunul Bobotezei 😢
Călin Georgescu, interzis la alegerile prezidențiale?! Decizia care aruncă în aer toată România
Călin Georgescu, interzis la alegerile prezidențiale?! Decizia care aruncă în aer toată România
Ultimele cuvinte ale băiatului înjunghiat în fața mănăstirii din Ieud. Daniel avea doar 23 de ani și era frizer
Ultimele cuvinte ale băiatului înjunghiat în fața mănăstirii din Ieud. Daniel avea doar 23 de ani și era frizer
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Cinci jucători români luptă pentru calificarea pe tabloul principal la Australian Open
Cinci jucători români luptă pentru calificarea pe tabloul principal la Australian Open
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
×